Blog


Alsacia si Lorena
Publicat in data de: 07.09.2016    

7 ZILE ÎN ALSACIA&LORENA, COLTUL DE GERMANIE IN FRANTA

Început de august 2016, atmosfera este încinsă în Europa, pe de o parte de aerul fierbinte venit din deşertul saharian şi, pe de altă parte de spectrul tot mai evident al islamizării demente, provocată de valurile succesive de refugiaţi sau aşa zişi refugiaţi, veniţi dinspre stepele asiatice, mânaţi nu neapărat de foame, mizerie şi război.
În acest context încep circuitul de 7 zile prin Alsacia şi Lorena, colţul de Germanie din Franţa, aşa cum caracterizează ghidurile turistice această regiune din Nord Estul Franţei.
Nu pot spune că am privit detaşat necazurile recente din Turcia, Franţa şi Germania, dar şi din alte ţări europene, mai ales în contextul în care călătoria mea vizează aceste ultime două ţări. În opinia mea, ultimele incidente sângeroase din Franţa şi Germania, mă refer la atacurile aşa zişilor lupi singuratici de la Nisa, Saint Etienne du Rouvray, Műnchen sau Berlin par mai degrabă nu atentate teroriste ci acte iresponsabile ale unor persoane care nu au nici o credinţă, nici un Dumnezeu.Dar au reuşit să instaleze se pare o anumită stare de nesiguranţă.

4 august 2016,o aeronavă a companiei Lufthansa m-a adus pe aeroportul din Frankfurt am Main, de unde un autocar m-a purtat în următoarele 7 zile prin oraşele şi orăşelele din Alsacia&Lorena.
Am trecut pe rând prin Strasbourg, Colmar, Mulhouse, Epinal, Nancyşi Metz. Apoi, înainte de a mă reîntoarce la Frankfurtam făcut o scurtă oprire la Heidelberg, celebrul oraş universitar german. Acesta a fost traseul.
Napoleon Bonaparte spunea cândva despre aceste două regiuni că „locuitorii lor vorbesc germana dar se luptă cu săbii franceze”.
Prima oprire am făcut-o la Strasbourg, capitala regiunii Alsacia. Oraşul cunoscut ca sediul Parlamentului European, face legătura între populaţia germană şi cea franceză, atât prin arhitectură cât şi prin obiceiuri. Mulţi spun că este cel mai frumos oraş european. Vom vedea mai târziu că aceeaşi afirmatie se face şi despre Colmar. Depinde din ce unghi privim lucrurile Facem un tur panoramic cu prilejul căruia vedem Piaţa Principală Kleber, cartierul Mica Franţă, Catedrala Notre Dame din OraşulVechi, casa Kammerzel din Piaţa Catedralei şi frumoasele străduţe pietonale din jurul Catedralei, ce alcătuiesc aşa numitul careu de aur.
Cerul este plin de nori, e destul de răcoare, dar nu plouă, încă. Hotelul în care stăm este situat chiar în faţa gării. Atmosfera nu este deloc tensionată, dar se simte că este stare de urgenţă prin faptul că armata a fost scoasă pe străzi şi toate bisericile mari sunt păzite. De altfel numai la Strasbourg şi ulterior la Metz am întâlnit acest peisaj de stare de asediu.
Am descoperit un oraş modern, dinamic, plin de culoare şi savoare, un oraş mândru, care îmbină şarmul franţuzesc cu rigoarea germană.Toate acestea se datorează istoriei tumultoase a acestui oraş apărut ca o cetate militară pe malurile Rinului, cu mai bine de 2000 de ani în urmă. A prosperat în Evul Mediu şi a cunoscut o perioadă de aur în timpul Renaşterii.Aici s-a compus La Marseillaise, imnul Franţei.
Odată ajuns în Piaţa Kleber am văzut în mijlocul ei statuia de bronz a generalului napoleonian Auguste Kleber, născut aici în 1775 şi mort în campaniile din Egipt , la numai 25 de ani, în 1800. Am făcut apoi câţiva pasi prin cartierul Mica Franţă, una din bijuteriile Strasbourg-ului, înscrisă în Patrimoniul Mondial UNESCO. Am întâlnit străduţe întortocheate, case frumoase, restaurate şi împodobite cu flori, în care au locuit odată breslaşii, adică morari, pescari sau tăbăcari.Adăpostesc acum restaurante, terase sau magazine cu suveniruri.Pe aici au trecut cândva muşchetarii. Cartierul se află pe canalele raului l’Ille, de aceea mai este numit şi cartierul de pe apă. Am văzut ecluzaşi podul mobil pe roţi dotat cu un sistem special ce permite trecerea vaporaşelor, ce fac plimbări turistice. Peste tot atmosferă boemă, oameni veseli şi destinşi. Catedrala Notre Dameeste altăbijuterie a oraşului. Este considerată Frumoasa gotică între suratele ei de pe cuprinsul Europei. „O delicată şi uriaşă minune” cum a caracterizat-o Victor Hugo. Edificiul construit din piatră rozalie stropită cu crem pare o imensă prajitură din marmură. Are o înălţime de 142m iar construcţia a debutat în 1277.Turnul înalt a fost terminat în 1439 şi până în sec. 19 a fost cea mai înaltă construcţie a creştinătăţii. Am remarcat faţada, care este o dantelărie în piatra şi interiorul cu frumoase vitralii din sec. 13 şi 15. Am văzut şiunCeas Astronomic, din perioada Renaşterii, construit de către artisti în colaborare cu matematicieni şi tehnicieni ce au realizat defilarea celor 12 apostoli ai lui Iisus. Legenda spune că celui ce a construit ceasul mai marii oraşului au dat ordin săi se scoată ochii pentru a nu mai vedea niciodată capodopera ce a creat-o. Goethe a admirat de multe ori de pe terasa Catedralei panorama Munţilor Vosgi, care se profilează în depărtare. Ne-am încheiat turul pe străduţele pitoresti din jurul Catedralei.Exact în momentul în care am terminat turul pietonal a început să plouă, întâi o ploaie maruntă, apoi încet încet s-a înteţit şi nu s-a mai oprit decât târziu în noapte. Aşa că adio minicroazieră cu vaporaşul si nici vizionarea hologramelor din piaţa Catedralei, înscrise în şirul de evenimenteprin care în perioada august –septembrie se celebrează 200 de ani de la alipirea Alsaciei şi a Lorenei la Franţa. M-am delectat în schimb cu o gustoasă salata alasciana şi o bere într-un mic local din Mica Franţă.
Concluzia mea- Strasbourg este unul dintre cele mai frumoase oraşe europene pe care le-am vizitat.
A doua zi am plecat spre Colmar, oraşul supranumit Veneţia Franţei, străbătând celebrul Drum al Vinului. Este zona unde se produc vinurile nobile binecunoscute Rieslingul extrasec, Vendages Tardives dulce, Pinot Noir şi Cremant d’Alsace spumos. Primul popas îl facem la Castelul d’Haut – Koenigsbourg, un castel menţionat pentru prima dată in sec. 12 de către ducele Frederic von Hohenstaufen, poreclit One eye. Castelul se află la 750 metri altitudine, cocoţat pe o înălţime a munţilor Vosgi fiind o atracţie deosebită pentru turişti. Aici s-au turnat multe scene de film, cum este pelicula lui Jean Renoir- Marile iluzii cu Antony Quinn si Virna Lisi sau serialele dedicate aventurilor lui Arsene Lupin.
Următorul popas l-am făcut în localitatea Riquewihr sau bătrâna doamnă a vinului din Alsacia, unde o dată cu degustarea de vinuri am ascultat, cum era firesc şi povestea lor. Drumul a continuat apoi prin frumoase aşezări rurale, cu case vechi din lemn, văruite în alb, cu nelipsitele flori de la ferestre.
Fondat la începutul sec.9 Colmareste o adevărata perlă a Alsaciei.Bogat în tradiţii, atât franceze cât si germane m-a întâmpinat cu o atmosferă de poveste.
Mulţi spun că este cel mai frumos oraş nu numai din Franţa ci din întreaga Europă. E greu de contrazis o asemenea afirmaţie. Sunt multe oraşe din Europa foarte frumoase, fiecare cu farmecul lor. Desigur Colmareste unul dintre ele.
Am rămas aici două nopţi.
Punctul de interes major al vizitei pe care am făcut-o aici a fost centrul vechiului oraş. Străduţe pitoreşti, înguste, pavate cu piatră cubică, căsuţe din lemn cu acoperişuri din ţiglă colorată, vechi de sute de ani, construcţii în stil dominican, gotic şi renascentist, două biserici frumoase St Martinşi cea Dominicană, încrengături de mici canale, enorm de multe flori, atmosferă autentic medievală, acesta a fost peisajul întâlnit aici, peisaj ce defineşte Colmar ca oraş încadrat în categoria Ville d’Art et d’Histoire.
Am văzut Catedrala St Martin, cea mai mare catedrală gotică din Alsacia, fondată la începutul sec. 13 Deşi a suferit pierderi însemnate în timpul Revoluţiei franceze din 1789 păstreaza încă o serie de elemente de arhitectură gotică şi decoraţiuni interesante, cum am remarcat a fi pilonii centrali ce sprijină faţada, vitraliile din naos şi capelele.
În piaţa Catedralei sunt o serie de clădiri de poveste, între care aş aminti doar două. Este vorba de Maison Adolphe ( Casa Adolf), probabil cea mai veche clădire rămasă din Evul Mediu ( sec. 14). Două sculpturi sub formă de capete de leu la intrare şi ferestrele în arcadă dau farmec aparte clădirii. A doua este Ancienne Douane ( Vechea Vamă)
Următoarea zi am ales să fac dimineaţa un drum până la Freiburg, aflat la doar 78 km de Colmar. Freiburg este în Germania, în Munţii Pădurea Neagrăşi este un binecunoscut centru universitar. Este înconjurat de podgoriile Rinuluiiar aici am întâlnit o pitorească piaţă în aer liber. Freiburg se aflătot pe Drumul Vinuluişi este recunoscut prin micile sale industrii precum cea a sticlei şi a ceasurilor, dar şi prin câteva preparate culinare, printre care faimoasele plăcinte cu cireşe. Oraşul este unic datorită micilor şuvoaie de apă ce izvorăsc din tot oraşul şi curg de- a lungul străzilor şi aleilor, aşa numitele Bächle. Este vorba de o reţea de mini canale construită încă din Evul Mediu, de fapt un fel de jgeaburi prin care curge apa din raul Dreisam. Rolul lor era preventiv în caz de incendiu.Am văzut că întreg centrul istoric al oraşului era împânzit de aceste mici canale având cca 40 cm lăţime şi cca 10 cm adâncime.Cum am prins o zi de vară destul de calduroasă, susurul apei şi răcoarea răspândită de curgerea acesteia crea o atmosferă extrem de placută. Freiburg este totodată cel mai însorit oraş al Germaniei. Aşa cum am spus mai înainte este şi un binecunoscut centru universitar, aici aflându-se Universitatea Albert Ludwig, a cincea universitate ca vechime din Germania şi binecunoscut centru medical, înfiinţată în 1457, unde studiază în prezent 30.000 de studenţi. 16% dintre aceştia sunt studenţi străini din 120 de ţări.Diferite. În Augustinerplatz din centrul vechi se află locul de întâlnire a studenţilor dar şi celebra berărie din oraşFeierling. M-am plimbat pe străduţele ce înconjoara piaţa Catedralei, străzi cochete şi liniştite, pline de verdeaţă, aici predomină glicinia.Cu siguranţă primăvara când infloreşte această plantă agăţătoare este foarte frumos. Oraşul mai găzduieşte un muzeu al figurinelor din plumb şi tot aici se află cel mai vechi hotel din Germania Zum Roten Baren ( La Ursul Roşu).
Am întâlnit un oraş fermecator în care respectul faţă de natură al locuitorilor lui se regăseşte pretutindeni, un oraş vesel, care are de toate, adică istorie, cultură, verdeaţă şi o climă blandă şi plăcută. Daca stau să mă gândesc cred că mi-ar fi plăcut să locuiesc aici.
După amiază m-am plimbat prin partea veche a Colmar-ului , unde este interzis traficul auto, m-am afundat în Petite Venoise ( Mica Venetie), un adevărat paradis şi am vizitat Muzeul Bartoldi, dedicat celebrului sculptor care a realizat Statuia Libertatăţii din New Yorkşi Muzeul Jucăriilor şi Trenuleţelor.
Petite Venoise ( Mica Veneţie) este fostul Cartier al Tăbăcarilor. Străduţeîntortocheate sunt traversate de mici canale, care mi-au amintit de adevărata Veneţie.Canalele sunt traversate şi ele la rândul lor, de mici podeţe din lemn, iar malurile sunt acoperite de covoare florale. De-a lungul raului Lauch ce strabăte oraşul şi pe canalele laterale am zărit multe bărcuţe.
Frederic Auguste Bartoldi este o personalitate marcantă a oraşului. S-a născut aici în 1834 şi a murit la Paris în 1904. Muzeul amenajat în casa sa natală a fost inaugurat în 1922 de văduva sculptorului. Mi-a placut în mod deosebit un grup statuar aflat în curtea interioară, realizat în 1902 ce reprezintă trei alegorii- Munca, Patriotismulşi Justiţia.- susţinând globul terestru.
Muzeul jucăriilor şi trenuleţelor a fost inaugurat în 1993 într-un fost cinematograf, păstrându-se arhitectura iniţiala, balcoanele şi lojele fiind amenajate ca săli de prezentare. Exista trei nivele. Parterul găzduieste expoziţii temporare precum şi automate şi jucării ce au legătură cu lumea circului şi serbărilor câmpeneşti, respectiv căluţi din lemn, maşini cu pedale şi jucării Mecanno ( mi-au adus aminte de copilăria mea!). La primul nivel am văzut o colecţie păpuşi şi mobilier pentru acestea. Paradisul fetiţelor !Iar la ultimul nivel trenuleţe. Există aproape 1 km de şine pe care se află diverse trenuleţe, unele chiar în mişcare. Preţ de câteva minute am redevenit copilul de odinioară trăind acele momente magice , când elev fiind mergeam deseori la cercul dedicat căilor ferate de la Palatul Pionerilor.Vizita facută de unul singur în Colmar mi-a oferit prilejul de a afla câteva amănunte zic eu interesante, mai puţin cunoscute. De exemplu, Georges Charles D’Antes, cel ce l-a ucis pe Aleksandr Puskin în duel s-a născut în Colmar. Tot în Colmar s-a născut şi inventatorul primului calculator mecanic comercial Charles Xavier Thomas iar Voltaire a trăit câţiva ani aici. În sfârşit soiurile de viţă de vie Furmint si Muscat Blanc din care se obţine vinul Tokaj au fost importate de Ungaria de aici, din zona Colmar.
Colmar m-a fermecat pur şi simplu cu atmosfera lui de poveste. Cu siguranţă mi-aş fi dorit să mai rămân, dar cum călătoruluiîi stă bine cu drumul am plecat mai departe.
Următoarele destinaţii au fost Mulhouse şi Epinal.
Mulhouseeste, de asemenea un oraş cu aer medieval bine conservat, cunoscut şi datorită celor două muzee, unul dedicat automobilului, unde există cea mai mare colecţie de automobile Bugatti din lume, cel de al doilea dedicat căilor ferate.
Numele oraşului este dat de o moară de vânt instalată cândva aici, roata morii fiind emblema localităţii. Există şi o legendă potrivit căreia un războinic a fost rănit pe aceste locuri, a fost îngrijit de fata morarului care i-a devenit apoi soţie. Copiii lor s-au numit mulhousieni şi aceasta ar explica numele oraşului Műlhausen ( Casa Morii în germană)
Şi aici am făcut un tur pietonal trecând pe lângă principalele obiective turistice ale oraşului: frumoasa catedrala goticăNotre Dame( e plin de Notre Dame în Franţa !), palatul Rohan, Teatrul Municipal, Place de laReunion, cu faţadele caselor frumos colorate, Templul Saint Etienne, Turnurile Diavoluluişi Nessel, Capela Saint-Jeanşi Place Lambert.
După amiaza, fiind şi duminică ghida noastra ne-a propus un scurt drum până la Basel, în Elveţia, oraş aflat pe malul Rinului, la doar 40 de kilometri de Mulhouse. Am vizitat Catedrala şi frumoasele galerii exterioare ale acesteia precum şi grădina, care oferă o frumoasă privelişte asupra Rinului , Primaria recent restaurată şi am parcurs interesanta promenadă aflată pe malul opus al Rinului, promenadăce se desfăşoară între două dintre cele mai cunoscute poduri din Basel.
Din Mulhouse ne-am îndreptat spre Epinal, străbătand o porţiune din masivul Vosgi, trecând prin Thannşi Saint Amarin pentru a ajunge la Gerardmer, splendidul lac glaciar situat la altitudinea de 1150 de metri. Drumul a fost foarte frumos şi seamănă în opinia mea cu drumul ce străbate la noi pasul Bran- Rucăr. Am făcut o scurtă oprire pe malul lacului în staţiunea cu acelaşi nume, plină de turişti aflaţi în vacanţă.
Epinaleste un orăşel situat în Munţii Vosgi, pe malurile râului Moselle, un oraş împădurit, cu multe flori, pe care le-am văzut la fiecare colţ de stradă. Am vizitat oraşul vechi cu vestigiile castelului medieval, Place des Vosges, Bazilica Saint – Maurice, vechile fortificaţii, care conform legendei locale ar mai fi bântuite şi acum de Napoleon pe data de 9 septembrie a fiecărui an, dată la care şi-a ţinut discursul aici, în anul 1811.
Ne-am îndreptat apoi către Lorena, a doua regiune pe care am vizitat-o,mângâind cu privirea din goana autocarului lanuriile, livezile, grădinile, păşunile şi satele cu case foarte cochete.
Să nu uitam că în Lorena, în satul Domremy la Pucelle ( la pucelle=fecioara) s-a născut Ioana D’Arc ( Jehanne în dialect loren) şi tot Lorena a fost teatrul unei bătălii sângeroase soldată cu mii de morti, a căror amintire nu s-a alterat, cum a fost cea de la Verdun, în timpul Primului Război Mondial. De –a lungul istoriei Lorena a trecut de multe ori din mâinile francezilor în ale germanilor, împrumutând ce este mai frumos şi mai interesant din cultura şi civilizaţia celor două popoare, lucru pe care l-am remarcat în vizita mea. Am fost pur şi simplu fascinat cât de bine se îmbină aici eleganţa şi rafinamentul francez cu arta şi rigurozitatea germană.
Către finalul zilei am ajuns la Nancy.Nancy, este un oraş cu arhitecturăArt Nouveau, un oraş romantic. Cel mai elocvent exemplu în acest sens estepiaţa Stanislas, înscrisă în Patrimoniul Mondial UNESCO. Oraşul este deopotrivămedieval, prin aleile şi turnurile din jurul Palatului ducal Charles II, palat cu porţi de aur construite în memoria Ioanei D’Arc , rococo prin frumoasa sa fântână şi modern prin cartierele actuale.
Am mers apoi la Metz,capitala regiunii Lorena,situat la confluenţa fluviilor Seilleşi Moselle. Are un bogat trecut istoric, a fost republică până când regii Franţei l-au alipit în anul 1552. La origine a fost o cetate celtă, cucerită de romani, distrusă de huni, apoi a fost la un moment dat în evul mediu capitala regatului Austrasia , a aparţinut Reich-ului german . Ca stil arhitectonic îmbină renaşterea, barocul şi stilul romano-germanic.Paul Verlaine poetul francez s-a născut aici şi Francois Rabelais a locuit timp de 2 ani, între 1545 şi 1547. Turul pietonal mi-a oferit prilejul de a vedea Opera- Theatre de Metz, Catedrala, cea mai veche din Franţa, cu cele mai mari vitralii din lume, realizate de Chagall, Catedrala Sf.Ştefan, gotică numită şi lanterna bunului Dumnezeuşi Place des Armes, piaţa acoperită.
Se spune căMetz este un oraş nu prea iubit de francezi ( n-am inteles de ce !), deşi are un patrimoniu arhitectonic absolut impresionant, e un oraş viu, un oraş al artei şi culturii, în care m-am plimbat cu un trenuleţ turistic, asemănător cu o jucarie simpatică. Patru vagonete decapotabile, colorate în alb şi verde, strălucind de curăţenie.Preţ de 45 de minute am revăzut oraşul vechi de peste 3000 de ani, pe care-l cunoscusem din turul pietonal. Am ascultat istoria lui folosind căştile, am făcut poze şi am filmat. Metz mai estenumit şi oraşul verde datorită parcurilor şi grădinilor sale. Mie mi s-a părut şi un oraş liniştit, calm şi vesel totodată, nefiind asaltat de hoarde de turişti. Desigur, mi-ar fi trebuit câteva zile probabil pentru a descoperi cu adevărat istoria zvăpăiată a acestui oras, istorie care se pierde, asa cum am amintit, în negura vremurilor şi începe cu perioada când pe aceste meleaguri locuia un trib celtic numit Mediomatrici. Romanii i-au înfrânt pe celti, şi au numit oraşul pe care l-au construit Dividorum.Mult mai târziu, Pepin cel Scurt pune aici bazele dinastiei Carolingienilor.Tot aici în 1522 anul în care Metz este alipit Franţei, regele Henric al II-lea intra triumfător în oraş prin poarta Serpenoise pe lângă care am trecut cu trenuleţul. Din 1871, după razboiul franco-prusac şi până în 1919 Metz aparţine Reich-ului german.Mai cunoaşte o perioadă germană în timpul celui de al doilea război mondial. Amintirea acelei perioade am văzut-o în Place D’Armes, numită anterior Place de la Loi, Place Napoleonşi Paradenplatz.
Am intrat în Catedrala St Etienne, a treia ca mărime din Franţa, construită între 1220 şi1520, cea supranumită lanterna lui Dumnezeu. Cele treivitralii imense datorate lui Chagall sunt o comoară.In faţa Catedralei se află Hotel de Ville, simbolul puteriiguvernamentale, o clădire sobră, austeră, colorată în galben.Pe clădire sunt arborate steagurile oraşului Metz şi ale Lorenei. În sfârşit, în Place d’ Armes am întâlnit un colţ ce mi-a amintit de Coasta de Azur. În nişte jardinière uriaşe tronau palmierii de un verde ce contrasta cu galbenul predominant din jur.Mai lipsea nisipul auriu şi zgomotul valurilor.
N-am ocolit bineînţelesnici Marche Couvert ( Piaţa acoperită), datând din 1881. În interior mirosşi arome ale produselor tradiţionale din regiunea Lorena: cârnaţi, jamboane, roţi imense de brânză şi caşcaval, fructe de mare şi multe altele. Am întâlnit fructul numit Mirabelle, o varietate de corcoduşe galbene, specific locului şi un simbol culinar al Lorenei, celebrele macarons de Boulay(se pare că originea acestei mici prăjituri,extrem de gustoasă, nu se află în Franţa ci în Italia, fiind adusă aici de Maria de Medici de la Florenţa), la Madeleine, prăjiturica inventată în 1755 de Madeleine Paulmier, o tânără bucătăreasă din Commercy pentru ducele StanislasLeszczynski,tatăl reginei Maria Leszczynska , soţia lui Ludovic al XV-lea,dar şi binecunoscutaQuiche Lorraine, pe care reţeaua de magazine Lidl de la noi nu uită s-o include mereu în oferta din saptămâna franceză.
Dacă quiche lorraine o ştiam din ţară în schimb am gustatbouchée a la reine ( un fel de pateuri cu carne şi ciuperci), potée lorraine ( carnea cu legume), preferata reginei Maria Leszczynska şi tarta cu corcoduşe.Pe lângă vinul rosé, foarte bun de altfel amîncercat bière amère, berea tradiţionala (doar mă aflam la o azvârlitură de băţ de Germania), un amestec de bere cu un sirop amar. Interesantă, doar atât !
În sfârşit, la Metz există cea mai mare zonă pietonală comercială din Franţa, amplasată în Vieille Ville, dar n-am mai ajuns până acolo. Timpul a fost prea scurt.
În ultima zi, în drum spre Frankfurt facem un scurt popas în Heidelberg, vestitul oraş universitar. Am văzut impresionanta clădire a universităţii, cu arhitectură renascentistă (1386),Biserica Sfântului Duh, un edificiu construit în stilul gotic târziu şi Podul vechi, unul din simbolurile oraşului.
Universitatea Ruprecht-Karlseste o universitate publică fondată în 1386, deci este cea mai veche din Germania şi a fost a treia universitate fondată în Sfântul Imperiu Roman. Astăzi, universitatea are 12 facultăţi şi oferă programe de studii la nivel de licenţă, master, doctorate si post-doctorate în aproximativ 100 de discipline. Universitatea din Heidelberg este totodată membră fondatoare a Ligii Universităţilor Europene de cercetare. Personalităţi remarcabile au studiat la această universitate. Lista e lungă, aşa că voi aminti doar câteva dintre aceste personalităţi: Mendeleev, descoperitorul tabelului elementelor, Helmuth Kohl, fost cancelar al Germaniei, William Somerset Maugham, romancier englez, Max Born, fizician, Gunther Krupp, vestit industriaş, Stefan Hell, medic de origine română, de prin părţile Aradului, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în 2014 şi Bernhard Schlink, autorul romanului Cititorul, dupăcare s-a turnat filmul cu acelaşi nume cu Kate Winslet în rolul principal.
În piaţa Vechii Universităţi, studenţii aflaţi în vacanţă care nu plecaseră acasă se bucurau de soare. Clădirea a fost construită, în stil baroc , între 1712-1735 de către Johann Adam Breunig şi mai poartă numele de Domus Wilhelmina. Aici se află biroul Rectorului şi Muzeul Universităţii iar undeva în spatele clădirii este fosta închisoare a studenţilor. Ceva asemănător am văzut şi la Universitatea din Coimbra. În faţa clădirii am zărit Fântâna Leului, cea de unde se aprovizionau cu apă locuitorii oraşului.
Accesul pe Podul Vechi ( Alte Brucke), care se arcuieşte deasupra râului Neckar se face printr-o poartă străjuită de două turnuri. Podul mai este cunoscut şi sub numele de Podul Carl Theodoreşi aminteşte într-o oarecare măsură de Podul Carol din Praga. Iniţial podul a fost din lemn, însă inundaţiile şi incendiile au distrus diferitele variante ale sale, astfel încât între 1786 şi 1788 a fost construit actualul pod de piatra, la ordinul lui Carl Theodore, prinţul elector al Palatinatului Baden- Wűrtenberg, a cărui statuie, înconjurată de reprezentări alegorice ale râurilor Rin, Dunăre, Isar şi Mosela se află la mijlocul podului. Podul a fost distrus în timpul celui de al II-le război mondial şi a fost reconstruit în 1947. O altă statuie de pe pod o înfăţişează pe zeiţa Pallas- Athena, ca şi parteneră a prinţului elector. Ea are la baza sa reprezentări ale astronomiei, arhitecturii, sculpturii şi picturii. Chiar la intrarea pe pod se află o ciudăţenie. E o statuie de alamă care înfăţişează o maimuţă, pe care turiştii se înghesuie să o fotografieze şi să o mângâie pentru a le aduce noroc. Se pare ca ar fi existat la pod o maimuţă în istoria oraşului, în sec. 15, fapt demonstratde desenele din epoca respectivă, care a dispărut fără urmă în sec. 17. Prezenţa ei în acest loc sugera mai mult umilinţa oamenilor, spunându-le că alţii, asemenea ei, pot fi văzuţi în jurul nostru.Statuia actuală a fost realizată de către Gernot Rumpf, în 1979.Alături, o imitiaţie a unui înscris medieval, spune cam acelaşi lucru despre umilinţă, iar cei doi şoricei ar reprezenta semnătura autorului. Capul maimuţei este gol pe dinăuntru, turiştii încercand să se fotografieze cu propriul cap introdus acolo.
Cele două clădiri emblematice situate în Markplatz sunt Primaria şi Heiliggeiistkirche (Biserica Sf. Duh). În centrul pieţei stă de veghe însuşi Hercule, care cocoţat deasupra fântânii ce-i poartă numele, priveşte către turiştii care beau bere la terasa din faţa sa.Piatra de temelie a bisericii a fost pusăîn 1398şi ea a fost terminatăabia în 1544. În timpul războiului de 30 de ani generalul Tilly, şeful Ligii catolice a dat ordin ca Biblioteca Palatina, cea mai mare bibliotecă din Germania, aflată in grija bisericii, să fie încărcatăîn 500 de care şi dusă la Roma. Puţine documente s-au reîntors.Biserica a mai fost jefuită de francezi în sec. 17. În prezent,în interiorul bisericii se mai află doar un singur mormânt, cel al prinţului elector din sec. 15, prinţul Ruprecht al 3-lea şi al soţiei sale Elizabeth von Hohenzollern. Vis a vis de biserică am zărit o clădire de culoare roşie, cu o frumoasă faţadă renascentistă. Este Haus zum Ritter, cea mai veche clădire privată(1542), care a înfruntat secolele fără prea mari stricăciuni. O vreme aici s-a aflat sediul primăriei, iar acum clădirea gazduieşte un hotel.
Cam atât am reuşit să văd din Heidelberg.Timpul avut la dispoziţie a fost extrem de scurt, dar zic eu totuşi suficient pentru o părere generală privind acest oraş. Concluzia- Heidelberg este Oraşul Romantismului ( Die Stadt der Romantik)şi unul dintre cele mai frumoase oraşe germane.
Pe drumul de la Heidelberg către Frankfurt am Main, de unde ne-am îndreptat către ţară, am aflat un lucru remarcabil, pe care să fiu sincer nu-l ştiam. Ghida noastra vorbindu-ne despre profesia domniei sale, profesie care o face cu multa pasiune, dar şi cu un profesionalism desăvârşit, aşa cum am putut de altfel constata pe parcursul întregii călătorii ne-a spus la final următoarele: sunt oameni care nu simt nevoia sa iasă din casă, din mediul unde-şi duc existenţa. Se mulţumesc să rămână în oraşul din care provin, le place canapeaua de acasă şi cartierul în care locuiesc. Alţii nu pot sta într-un loc, au permanent plăcerea de a călători. Oamenii de ştiinţă susţin că aceştia din urmă s-ar putea să fie „programaţi” în acest fel, mai exact să aibă gena călătorului. Nevoia inerentă de a călători ar putea fi asociată cu o singură genă, derivatădin gena DRD4, asociată cu nivelul de dopaminădin creier. Gena în sine a fost supranumită gena călătorului deoarece este corelată cu o curiozitate şi o agitaţie mai ridicată. În viaţa reală, purtătorii acestei informaţii genetice au un lucru în comun- plăcerea de a călători.
Aceasta a fost Alsacia şi Lorena. În cele 7 zile avute la dispoziţie am cunoscut una dintre cele mai frumoase şi inedite regiuni din Franţa. Am văzut o altfel de Franţă, pe care eu personal nu o cunoşteam pâna la această călătorie decât prin Paris,Coasta de Azur , Sain Tropez,Chamonix, staţiunea din Alpi ,Perpignan şiColliure, micile orăşele de la graniţa cu Spania. Ea a însemnat acum Strasbourg,Colmar, Mulhouse,Epinal,Nancy şi Metz, locuri încântătoare , unele poate mai puţin cunoscute, care merită a fi vizitate, tocmai pentru istoria şi cultura lor şi nu în ultimul rând pentru frumuseţea lor.
august, 2016, Alexandru Mihailescu- client Fides Travel
 

Galerie foto




Fides Travel este membra a a grupului Fides. Ofertele afisate pe site au caracter dinamic si se pot modifica din moment in moment. Oferta finala este cea primita in scris de la agentul de turism,
agentia de turism nefiind responsabila de eventuala neconcordanta a informatiilor de pe site cu cele primite in agentie.
SC Sky Travel and Learn SRL, J40/12918/2016, CUI 36588093, Numar asigurare 26192, valabila pana la 21.10.2017, Brevet de Turism – Marinela Bazarca 9296/17.11.2004.
© 2024 | Fides Travel Agency. Toate drepturile rezervate.